Privesc o fotografie cu bunicii și străbunicii mei, îi țin în palmă, îmi amintesc vocea lor, munca și forfota de fiecare zi din gospodărie, de ziua în care bunicul își rădea barba și mă întreba dacă am adus iapa acasă de pe imaș, de întrebarea zilnică: a lăsat poștașul ziarul? Mi-o amintesc pe bunica mea tăcută ce petrecea timp singură pe bancă după ora 18; poate de la ea am învățat acest obicei, poate de la ea am preluat această nevoie. Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât mi se pare că mă asemăn cu ea. Știu că sunt cu mine și în inima mea întotdeauna, știu că sunt prezenți în tot ce mi se întâmplă, trăiesc cu încrederea că au grijă de mine, le cer ajutorul atunci când am nevoie.
Preluăm de la strămoșii noștri bune și rele. Dacă i-ai cunoscut, poți vedea ce ai moștenit din ceea ce au fost ei, ce învățături ți-au lăsat, ce obiceiuri continui datorită lor. Viața noastră este suma unor alegeri personale, cât și a unor moșteniri de care nu ne facem responsabili în mod direct. Trăim într-o societate, într-un grup, într-o familie și toate acestea ne modelează și ne oferă valori, comportamente și lecții pe care le preluăm fără să le punem la îndoială. Ne vom îndoi de ele abia atunci când vom vedea că nu ne mai servesc și că nu ne ajută în evoluția noastră.
Sunt înconjurată de elemente din lumea satului de la 15 ani. O studiez, o caut, o citesc, o umblu, o învăț, o cânt, o port și o ascult. Sunt un cercetător independent sau, mai bine zis, un gânditor al ei, sunt un om care-și pune întrebări cu privire la ce am primit de la oamenii satului, ce am acceptat, ce am dus mai departe, cum suntem dispuși să continuăm și cum ne ajută asta? Și cine suntem noi în relație cu ea? Cine am deveni dacă am cunoaște-o?
Am realizat, acum câțiva ani, că puterea de a ne vindeca stă și în relația cu strămoșii. E un fel nou de a-i privi și de a te întoarce către ei. De a redimensiona tot ce te-au învățat, de a încerca să-i cunoști altfel, de a ajunge la înțelegere cu ei. Este o ocazie minunată de a-i iubi, chiar dacă nu le-ai cunoscut prezența fizică. Familia și strămoșii ei sunt o parte din identitatea ta, vrei-nu vrei.
Inevitabil, cei mai mulți dintre români își au originea la sat. Industrializarea a mutat oamenii la oraș, dar nu ai cum să uiți de unde vii atât de ușor. Mulți copii născuți în anii 80 și-au petrecut verile la buncii lor de la țară, inclusiv eu. Am trăit lunile acelea făcând muncile din gospodărie și de pe câmp în măsura în care puteam și cu multă înțelegere și drag din partea bunicilor care se distrau să mă vadă culegând tutun, înșirându-l, curățând porumbul, bătând fasolea și apoi vânturând-o sau încercând să adun porcii de pe lângă gârlă și să-i aduc acasă. Am trăit o vreme conectată la ritmul naturii, și i-am ascultat pe bunici vorbind despre grijile pe care le aveau cu privire la culturile de tot felul, la cum vor fi afectați iarna și am ascultat superstițiile bunicii și credințele ei. O vreme le-am uitat, dar m-am întors la ele când aveam nevoie.
Trăiesc cu credința că lumea țărănească este un rezervor de înțelepciune atotcuprinzător cu practici și atitudini care ne pot ajuta să trăim mai bine cu noi în lumea de azi.
Ancestor 