Vorbesc deseori despre relația noastră cu natura și, poate pentru că vine primăvara iar natura se trezește la viață, simt nevoia să-mi fac mie, în primul rând, mai clar felul în care mă raportez la ele, natură și viață. Așa cum știți deja, mă înconjor de cunoașterea și universul rural de aproape 20 de ani.Continuă lectura „Relația cu natura”
Arhive etichetă:romanesc
O pregătire pentru viață
Mai demult, oamenii alegeau să fie îngropați în hainele de sărbătoare cu tot ce cuprindea costumul în funcție de regiune: ia sau cămașa, pieptarul sau cojocul, zadiile sau fota. Cu raționamentul nostru de azi ne putem întreba de ce ai îngropa și distruge un costum la care ai muncit și pe care familia nu-l va putea moșteni și transmite generațiilor viitoare? Sigur, gândirea noastră magică este profund alterată de cartezianism. Lucrurile pe care le facem pentru un ideal (nedemonstrat științific) sunt inutile și absurde pentru lumea materială în care trăim.
De ce vorbim despre strămoși?
Momentul în care toate căutările mele etnologice s-au schimbat a fost cel în care am început să-mi cunosc familia și trecutul ei. Până atunci am privit acest tip de cunoaștere din perspectiva unui cercetător neimplicat, curios și mișcat de înțelepciunea țăranilor fără carte.
Cine continuă tradiția?
Există mai multe paliere pe care acestă moștenire culturală continuă, dar vreau să o subliniez pe cea mai importantă: cea care este trăită de oameni.
Pe cine învestești cu încrederea ta?
Colapsul politic și economic din vremurile de azi ne arată că modelul acesta social nu e benefic. Nu pentru toată lumea. Ni se arată frică zi de zi, ni se arată soluții, ni se spune ce să facem. Și cumva, nimic nu e suficient, nu ajunge ceea ce facem, e nevoie mereu de mai multContinuă lectura „Pe cine învestești cu încrederea ta?”
Ceata de feciori
Despre ceata de feciori vă povestesc; ea este o formă de organizare foarte veche a bărbaților care au grijă ca sărbătorile de Crăciun din satul în care trăiesc să fie așa cum trebuie. De fapt, în toată perioada din Ajunul Crăciunului și până la Bobotează, ei fac legea în sat, dacă pot spune așa.
Femeia în familia tradițională românească
Prima carte pe care o recomand călduros femeilor românce în căutarea identității lor se numește Femeia în familia tradițională românească – experiențe socio-culturale, scrisă de Roxana Deca, muzeograf în cadrul secției de Etnografie de la Muzeul Olteniei din Craiova.
Cum (ne) definim identitatea?
Preluăm de la strămoșii noștri bune și rele. Dacă i-ai cunoscut, poți vedea ce ai moștenit din ceea ce au fost ei, ce învățături ți-au lăsat, ce obiceiuri continui datorită lor. Viața noastră este suma unor alegeri personale, cât și a unor moșteniri de care nu ne facem responsabili în mod direct. Trăim într-o societate, într-un grup, într-o familie și toate acestea ne modelează și ne oferă valori, comportamente și lecții pe care le preluăm fără să le punem la îndoială.