Vorbesc deseori despre relația noastră cu natura și, poate pentru că vine primăvara iar natura se trezește la viață, simt nevoia să-mi fac mie, în primul rând, mai clar felul în care mă raportez la ele, natură și viață. Așa cum știți deja, mă înconjor de cunoașterea și universul rural de aproape 20 de ani.Continuă lectura „Relația cu natura”
Arhive etichetă:taranesc
Pe cine învestești cu încrederea ta?
Colapsul politic și economic din vremurile de azi ne arată că modelul acesta social nu e benefic. Nu pentru toată lumea. Ni se arată frică zi de zi, ni se arată soluții, ni se spune ce să facem. Și cumva, nimic nu e suficient, nu ajunge ceea ce facem, e nevoie mereu de mai multContinuă lectura „Pe cine învestești cu încrederea ta?”
Cum (ne) definim identitatea?
Preluăm de la strămoșii noștri bune și rele. Dacă i-ai cunoscut, poți vedea ce ai moștenit din ceea ce au fost ei, ce învățături ți-au lăsat, ce obiceiuri continui datorită lor. Viața noastră este suma unor alegeri personale, cât și a unor moșteniri de care nu ne facem responsabili în mod direct. Trăim într-o societate, într-un grup, într-o familie și toate acestea ne modelează și ne oferă valori, comportamente și lecții pe care le preluăm fără să le punem la îndoială.